Filtrul de ulei se schimbă o dată cu uleiul, la câţi km specifică producătorul în carte. Cea mai bună alegere e în funcţie tot de recomandarea producătorului, dar uneori e bine să şi ştim care e rolul unui filtru de ulei şi cum afectează el mersul maşinii.
Filtrul de aer e una dintre „nimicurile” pe care nu le băgăm în seamă. Precum cel de ulei sau chiar uleiul în sine folosit pentru motor sau pentru cutia de viteze. Avem impresia că motorul şi cutia sunt cele mai importante, alea trebuie protejate, acolo să nu se strice ceva grav. Dar hai să ne gândim că astea sunt subansamble vitale, pentru că altfel nu ar mai fi fost în schema de producţie a maşinii. Şi mereu au fost.
Ele sunt, dacă vreţi, ficatul, pancreasul, rinichii şi alte organe care se ocupă cu filtrarea şi sinteza substanţelor din organism. Gândiţi-vă că inimă voastră e ok 100%, însă sângele nu mai ajunge cum trebuie la ea. Şi muriţi din cauza unor vene, nu din cauza inimii – care poate într-un organism cu artere sănătoase mai duce 100 de ani. Aşa e şi la maşină. Nu ignoraţi calitatea componentelor aşa-zise mai ieftine. Nu sunt mai ieftine, sunt, de fapt, mai puţin costisitoare. Însă, dacă nu le acordaţi importanţă, s-ar putea să dăuneze grav altora foarte costisitoare de pe traseul lor. Astăzi, filtrul de aer. Băieţii de la Engine Masters ne explică pe limba unui copil de 2 ani rolul filtrului, tipurile de filtre şi cum influenţează puterea motorului.
Ei au încercat 19 combinaţii de filtre de aer, şi din comerţ, şi unele experimentale, adaptate de ei sau creaţie proprie. Ei pornesc de la vorba bătrânească americană care spune că motorul nu e altceva decât un plămân care are nevoie de mult aer. Astfel ei au făcut comparaţie pe dyno între cele 19 tipuri de filtre de aer şi au constatat cât aer lasă fiecare să intre în motor şi consecinţele traduse în performanţă (cai putere). Motorul pe care au testat filtrele a fost unul de Chevrolet, de 8 litri, care scoate 752 de cai.
După tot felul de variante testate, au ajuns la vedeta experimentului. Un castron de salată pe care l-au decupat jos ca să lase aerul să ajungă în motor, au înfipt un filtru în castron şi au pus un capac obişnuit de filtru de aer. Improvizaţia a mers cel mai bine în test, după trompetele alea americane (velocity stacks) care duc aer în motor direct, fără filtru. Castronul de salată a ajutat motorul să producă mai mulţi cai decât cu orice filtru şi chiar simplu, fără niciun filtru. A scos 3 cai în plus. Comparativ, celelalte filtre au diminuat puterea cu până la 145 de cai !!! Au fost filtre care au restricţionat admisia de aer în motor şi au scăzut performanţa motoarelor în diverse adaptări. O să vedeţi că inginerii le scot capacele, le întorc, le pun plasturi care opresc aspiraţia pe laterale, se joacă mult de tot cu ele.
Băieţii au tras multe concluzii interesante despre forma filtrelor, despre înălţimea lor şi micile trucuri pe care le poţi face pentru o direcţionare perpendiculară a aerului spre motor (cea mai bună “aerisire” pentru plămânii maşinii tale). Indiferent de formă, un lucru e cert. Cu cât mai mare motorul, cu atât mai mare trebuie să fie şi filtrul ca să capteze mai mult aer.
Clasamentul din experimentele celor de la Engine Masters ne arată puterile pe care le câştigă sau pierde motorul din cauza / datorită filtrelor de aer la puterea totală de 750 de cai pe care o poate genera, dar şi numărul maxim de cai putere generat de un motor la care filtrele ar face faţă.
TEST CU CASTRONUL DE SALATA ÎN LOC DE FILTRU DE AER (VIDEO)
Autor Alexandru Banu